Vizita președintei Maia Sandu în Elveția întărește relațiile bilaterale

Share

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a desfășurat o vizită oficială de două zile în Confederația Elvețiană la invitația Președintelui Alain Berset.

Șefa statului s-a întâlnit cu Președintele Berset și membrii Consiliul Federal, Guy Parmelin, Consilier Federal pentru Economie, Formare Profesională și Cercetare, Ignazio Cassis, Consilier Federal pentru Afaceri Externe și Elisabeth Baume-Schneider, Consilier Federal pentru Justiţie şi Poliţie; la fel a discutat cu Președintele Consiliului Național, Martin Candinas. Dialogul s-a axat pe intensificarea relațiilor bilaterale, realizarea potențialului de cooperare economică și continuarea asistenței elvețiene pentru proiecte care vin să îmbunătățească nivelul de trai în Moldova.

„Elveția are toată recunoștința mea pentru faptul că este în continuare alături de noi prin programele sale de dezvoltare,” a declarat șefa statului. În semn de solidaritate cu Moldova afectată de invazia rusă împotriva Ucrainei, Elveția a sporit sprijinul său pentru anii 2022 și 2023, iar marți, 17 octombrie, în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova, a anunțat finanțare nerambursabilă nouă în valoare de 25 de milioane de franci elvețieni pentru anul 2024.

În timpul vizitei, cei doi șefi de stat au semnat o declarație comună, punând bazele unui viitor acord privind protecția socială, care va garanta protecția drepturilor lucrătorilor din ambele țări. De asemenea, a fost formalizată cooperarea bilaterală în domeniile muncii și turismului.

În conferința de presă comună cu Președintele Berset, Președinta Maia Sandu a subliniat sprijinul partenerilor elvețieni în lupta împotriva corupției. „Sancțiunile impuse de guvernul elvețian, împotriva celor care ne amenință stabilitatea, transmit un mesaj puternic: Moldova nu este singură, integritatea și buna guvernare sunt valori pe care le împărtășim cu restul lumii democratice și le vom proteja împreună”, a declarat Președinta. Șefa statutului a avut, de asemenea, o discuție cu Gretta Fenner, Directoarea Generală a Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor, afiliat Institutului pentru Guvernare de la Basel. Interlocutoarele au abordat modalități de colaborare în reformarea justiției, recuperarea activelor și dezvoltarea expertizei profesionale în domeniu.

Agenda a inclus și o vizită la compania farmaceutică Roche și un dialog cu studenții de la Universitatea Tehnică din Zürich. Tot aici, șefa statului și Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, au discutat cu Joël Mesot, Președintele universității elvețiene, despre oportunități de cooperare dintre cele două instituții.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share