Parlamentul va denunța încă două acorduri încheiate pe platforma CSI

Share

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat rapoartele pentru două avize consultative care se referă la denunțarea a două acorduri încheiate pe platforma CSI, transmite Serviciul de presă al legislativului.

Astfel, va fi denunțat Acordul cu privire  la principiile asigurării Forțelor Armate ale statelor membre ale Comunității cu armament, tehnică, mijloace materiale, organizării activității de producție a întreprinderilor de reparații și lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție, semnat la Minsk la 14 februarie 1992. Potrivit Ministerului Apărării, menținerea calității de stat membru la Acordul prezentat nu este validă. Asta pentru că, în 1994, Parlamentul a adoptat o Hotărâre prin care se stipulează că țara noastră, în cadrul CSI, se orientează în mod prioritar la colaborarea economică și exclude interacțiunea în domeniile politico-militare, pentru că sunt în contradicție cu principiile suveranității și independenței Republicii Moldova.

Totodată, va fi denunțat Acordul  privind colaborarea în domeniul migrației forței de muncă și protecției sociale a lucrătorilor migranți, semnat la Moscova la 15 aprilie 1994. Motivul de bază pentru denunțarea documentului este faptul că Republica Moldova nu aplică în practică documentul, iar problemele ce apar sunt soluționate prin consultări bilaterale cu statele respective. În plus, aplicarea Acordului este în contradicție cu rezervele înaintate de Republica Moldova la Strategia de dezvoltare economică a CSI (semnată la Chișinău, la 14 noiembrie 2008), potrivit căreia, țara noastră declară că va participa la implementarea Strategiei pentru perioada până în 2020, cu excepția prevederilor care stipulează obligativitatea armonizării și unificării legislației naționale precum și crearea unui spațiu informațional și umanitar unic în cadrul CSI, datorită faptului că aceste măsuri sunt contrare obligațiilor internaționale asumate de Republica Moldova.

Potrivit procedurii legislative, denunțarea acordurilor va fi propusă spre examinare în plenul Parlamentului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share