SUA anunță un ajutor suplimentar de urgență de 300 de milioane de dolari pentru R. Moldova

Share

SUA anunță un ajutor suplimentar de urgență, de 300 de milioane de dolari, pentru susținerea cetățenilor și sprijinirea proiectelor în sectorul nostru energetic

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, Kent D. Logsdon, anunță că SUA planifică să ne ofere, prin USAID, o finanțare suplimentară de 300 de milioane de dolari ca să depășim criza energetică. Intenția Statelor Unite de a ne ajuta a fost anunțată de Administratoarea USAID, Samantha Power, astăzi la Washington.

Finanțarea va include un suport bugetar direct de 80 de milioane de dolari, prin care vor fi compensate prețurile foarte înalte la energie electrică în această iarnă. De asemenea, 135 de milioane de dolari vor merge la susținerea proiectelor de generare a energiei electrice, ca să diversificăm sursele de  obținere a energiei electrice. Alte 85 de milioane de dolari ne vor fi oferiți ca să ne creștem capacitatea de asigurare cu energie din surse alternative și să obținem independența energetică față Rusia.

Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de această decizie, care vine într-un moment foarte dificil pentru Republica Moldova. „Chiar dacă nu vor veni imediat în bugetul țării, aceste fonduri sunt un semn de sprijin și de încurajare pentru noi”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat că aceste resurse ne vor permite să realizăm proiecte care vor duce la consolidarea independenței energetice a țării noastre. „Vă mulțumim foarte mult, îi mulțumim poporului american pentru acest ajutor substanțial. Vă mulțumesc!”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share