Ruptură în AUR: Georgescu îl atacă pe Simion – „Face prea puțin pentru români”

Share

Ruptura dintre Călin Georgescu și conducerea partidului AUR devine tot mai vizibilă. Luni, în fața IPJ Ilfov, Georgescu a lansat în premieră critici dure la adresa liderului George Simion, acuzând că partidul face prea puțin pentru români.

„Cu această ocazie, aș vrea să transmit principalului partid de opoziție că poate și trebuie să facă mult mai multe lucruri pentru români. În rest, mă rezum să fiu apărătorul poporului român, să fiu independent politic, dar dependent de poporul român, să fiu liber arbitru răspunzând prin fapte pentru binele, bunăstarea și fericirea poporului român”, a declarat Georgescu.

Evenimentele de la Broșteni au confirmat tensiunile dintre cei doi lideri extremiști. Potrivit martorilor, Georgescu a ignorat complet prezența lui Simion, în ciuda faptului că cei doi se aflau foarte aproape unul de altul în mulțime. „Super bizar ce s-a întâmplat”, a relatat un participant pentru aktual24.ro.

Sursele apropiate situației spun că Georgescu încearcă să se poziționeze ca lider al „mișcării suveraniste”, iar relația dintre el și Simion nu a fost armonioasă nici în timpul campaniei electorale, în ciuda imaginii proiectate de anumite televiziuni de propagandă.

Georgescu a mai precizat că a refuzat propunerile lui Simion de a candida din partea AUR sau de a deveni premier, motivând că liderul AUR „este omul altora, al celor care nu au nimic în comun cu binele poporului”.

Această confruntare publică marchează o etapă importantă în fracturarea imaginii AUR, un partid care se confruntă cu tensiuni interne tot mai evidente.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share