Republica Moldova renunță la un tratat militar cu țările fostei URSS

Share

Republica Moldova renunță la Tratatul privind forțele armate convenționale în Europa, semnat la Paris în 1990 de către Uniunea Sovietică. În 1992, statele succesoare ale fostei URSS au convenit asupra unui număr maxim de vehicule militare permise pe teritoriul lor.

Suspendarea acestui acord va fi supusă aprobării cabinetului de miniștri, urmând să fie ulterior transmisă președintei și Parlamentului. Ministerul Afacerilor Externe va informa apoi Regatul Țărilor de Jos despre această decizie, țara fiind depozitarul documentului și notificând și alte state terțe.

Conform prevederilor acordului din 1990, se reglementa echilibrul forțelor armate dintre NATO și statele semnatare ale Tratatului de la Varșovia, printre care se numără România, Albania, fostele URSS și Cehoslovacia, Polonia, Germania, Ungaria și Bulgaria. În 1992, ca succesoare de drept ale Uniunii Sovietice, aceste state au convenit asupra unui număr maxim de tancuri, avioane, elicoptere, vehicule blindate și echipamente de artilerie.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Lovitură în Guvern: ministrul Agriculturii și-a dat demisia. Ce spune premierul Vasile Tofan

Radu Musteața și-a prezentat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar premierul Vasile Tofan a anunțat vineri că a acceptat cererea, precizând că decizia a fost luată din proprie inițiativă de ministru pentru a proteja încrederea publică în Guvern. Șeful Executivului a declarat că gestul lui Musteața reprezintă o decizie personală

Mariana Durleșteanu propune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a băncilor: „Este o alternativă la majorarea TVA la gaze și medicamente”

Fosta ministră a Finanțelor, Mariana Durleșteanu, a propus introducerea unui impozit special de 2% pe cifra de afaceri a băncilor comerciale din Republica Moldova, ca alternativă la majorarea planificată a cotei TVA pentru gaze, medicamente și alte bunuri considerate esențiale pentru populație. Durleșteanu i-a adresat această recomandare noului premier Vasile Tofan, argumentând că măsura ar

Londra exclude organizarea unui nou referendum privind independența Scoției

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că organizarea unui nou referendum privind independența Scoției este exclusă, transmite presa britanică, citând un purtător de cuvânt al Downing Street. Potrivit sursei, în cadrul unei întâlniri desfășurate joi la Glasgow, Burnham i-a transmis direct prim-ministrului scoțian John Swinney că Guvernul de la Londra nu intenționează să autorizeze o

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share