Maia Sandu a discutat cu mai mulți oficiali americani despre cooperarea cu Statele Unite ale Americii

Share

În marja Convenției Moldo-Americane de la Chicago, șefa statului a avut o serie de întrevederi. Președinta s-a întâlnit cu senatorul democrat Dick Durbin și cu congresmanul republican Mike Lawler, cu care a abordat relațiile de bună cooperare și prietenie moldo-americană. Oficialii au vorbit și despre provocările de securitate din regiune și cum acestea afectează Republica Moldova. Au discutat și despre cum Statele Unite pot să ajute țara să facă mai ușor față provocărilor curente. Președinta a mulțumit cu această ocazie pentru asistența pe care a primit-o Republica Moldova în cei 30 de ani de colaborare pentru a avea o democrație mai puternică.

Președinta Maia Sandu a discutat și cu Erin McKee, Administratoare adjunctă a USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, despre asistența pe care USAID ne-a oferit-o de-a lungul anilor, și în special de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. La fel, s-a vorbit și despre noi posibilități de finanțare care să ajute guvernul la accelerarea consolidării democrației și creșterii economice prin proiecte de infrastructură, transport și cele care sporesc reziliența energetică.  

Lidera de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru susținerea oferită prin USAID de guvernul SUA, pentru creșterea democrației și a economiei Republicii Moldova. Cu sprijinul USAID am dezvoltat domenii cheie ale economiei precum tehnologiile informaționale și industriile creative, sectoarele agricol și de vinificație, industria ușoară, dar și mediul de afaceri.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share