Cetățenii RM cu dificultăți de deplasare pot solicita urna mobilă până la ora 14:00

Share

În Republica Moldova are loc astăzi al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar cetățenii care nu se pot deplasa la secția de votare pot beneficia de urna mobilă la domiciliu, cu condiția să depună o nouă cerere, deoarece cele din primul tur nu mai sunt valabile. Solicitările pot fi înaintate până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical pentru a fi aprobate de biroul electoral.

Conform prevederilor legale, alegătorii care, din motive de sănătate sau alte motive bine justificate, nu pot ajunge la secția de votare, au dreptul să ceară urna mobilă prin intermediul unui membru al familiei sau cu ajutorul unui asistent social de la Primărie. În situația în care din cauza unei deficiențe fizice sau a unei boli alegătorul nu poate semna cererea, aceasta poate fi depusă verbal la sediul secției de votare sau chiar prin telefon.

Pentru a asigura desfășurarea în condiții de confidențialitate, Comisia Electorală Centrală (CEC) a dotat în acest an urnele mobile cu cabine speciale de vot. Procedura este valabilă doar în raza secției unde alegătorul își are domiciliul sau reședința.

Cetățenii sunt așteptați la urne atât în țară, cât și peste hotare, între orele 07:00 și 21:00, ora locală. Autoritățile electorale de circumscripție pot extinde programul cu cel mult două ore, dacă este necesar.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share