Călin Georgescu se retrage din viața politică: „Aleg să fiu un observator pasiv al vieții publice”

Share

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a anunțat luni, 26 mai, că se retrage definitiv din viața politică, declarând că nu va mai ocupa nicio funcție publică și că nu intenționează să fondeze vreun partid.

„Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect față de popor și cu înțelegere față de situația actuală”, a transmis Georgescu într-un mesaj video publicat pe contul de YouTube al postului Realitatea Plus.

Fostul candidat a subliniat că va rămâne în afara oricărei structuri politice, optând pentru o poziție neutră și echidistantă. El a afirmat că își va dedica timpul familiei, în contextul unei perioade „intense și tumultuoase”.

Anunțul survine în timp ce Călin Georgescu se află sub control judiciar, fiind cercetat penal pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. În februarie 2025, acesta a fost reținut de autorități și audiat la Parchetul General, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu mai multe interdicții, printre care aceea de a părăsi țara fără aprobarea procurorilor și de a publica mesaje cu caracter extremist.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Permisele auto din Uniunea Europeană vor fi recunoscute automat în Republica Moldova. Guvernul pregătește noi reguli pentru șoferi

Republica Moldova se pregătește să facă un nou pas în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, prin introducerea unui mecanism de recunoaștere automată a tuturor permiselor de conducere eliberate în statele membre ale UE. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Guvern promovat de Ministerul Afacerilor Interne și elaborat de Agenția Servicii Publice. Potrivit

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită de creștinii ortodocși de stil nou. O zi cu profundă semnificație religioasă și tradițională

Creștinii ortodocși de stil nou sărbătoresc astăzi, 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin, dedicată celui care a vestit venirea Mântuitorului și a pregătit oamenii pentru primirea Sa. Totodată, această zi coincide cu tradițiile populare de Sânziene și cu marcarea Zilei Universale a Iei, celebrată de românii

Islanda reia vânătoarea de balene după doi ani. Proteste și controverse puternice în Atlanticul de Nord

După o pauză de doi ani, Islanda a reluat vânătoarea comercială de balene, reaprinzând una dintre cele mai controversate dispute legate de protecția animalelor și exploatarea resurselor marine. Navele companiei baleniere islandeze au ieșit din nou în larg, în pofida protestelor activiștilor și a criticilor venite din partea organizațiilor internaționale de mediu. Una dintre cele

ALARMĂ FĂRĂ PRECEDENT: Serviciile secrete ale alianței Five Eyes avertizează că IA ar putea declanșa atacuri cibernetice devastatoare în doar câteva luni

Agențiile de informații și securitate cibernetică ale alianței Five Eyes au lansat un avertisment rar și extrem de sever, susținând că noile modele de inteligență artificială ar putea deveni, în doar câteva luni, capabile să efectueze atacuri cibernetice devastatoare împotriva guvernelor, companiilor și infrastructurilor critice din întreaga lume. Potrivit publicației britanice The Guardian, serviciile de

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share