Blocul Împreună și-a prezentat Programul politic și economic: un proiect de reformă profundă și angajament pro-european

Share

Blocul politic Împreună și-a lansat, pe 25 mai, în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Republicii, Programul politic și de dezvoltare economică, în prezența a peste 500 de participanți – membri, susținători și reprezentanți ai celor patru formațiuni componente: Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist din Moldova.

Programul prezentat reprezintă o reacție fermă la realitățile socio-economice și instituționale ale Republicii Moldova, conturând o alternativă politică articulată, cu un plan de guvernare bazat pe profesionalism, transparență și reformă sistemică. Blocul Împreună denunță stagnarea politică, administrația ineficientă și corupția instituționalizată drept principalele cauze ale degradării statului și ale perpetuării sărăciei.

În centrul propunerilor se află un nou regim fiscal destinat microîntreprinderilor, menit să reducă economia informală, să atragă investiții și să încurajeze repatrierea capitalului uman și financiar. Printre măsurile avansate se numără introducerea unui plafon de TVA pentru vânzări anuale de până la 7 milioane de lei, eliminarea impozitului pe venit pentru vânzări de până la 18 milioane de lei și aplicarea unui impozit unic salarial de 23% pentru angajații din microîntreprinderi. Totodată, este propus un moratoriu asupra controalelor de stat în acest sector.

Blocul și-a stabilit ca obiective concrete: reducerea sărăciei absolute și extreme, creșterea anuală a PIB-ului cu cel puțin 3% și crearea a zeci de mii de locuri de muncă. Aceste măsuri se subsumează unei viziuni de reconstrucție economică și instituțională, care vizează eficientizarea administrației publice, consolidarea independenței justiției, echitatea în protecția socială și modernizarea sistemului educațional.

În contextul geopolitic regional marcat de provocări hibride și tentative de destabilizare, Blocul Împreună își asumă ferm un parcurs european, considerând deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE în iunie 2024 drept o oportunitate istorică ce trebuie gestionată cu rigoare, coerență și responsabilitate. Liderii Blocului au subliniat că viitoarele alegeri parlamentare din 28 septembrie 2025 vor fi decisive pentru continuitatea procesului de integrare europeană.

„Avem nevoie de o majoritate parlamentară competentă, onestă și dedicată interesului național. Moldova nu își mai permite cicluri de instabilitate, populism sau stagnare. Este timpul pentru o guvernare care construiește, nu doar promite”, au declarat reprezentanții Blocului Împreună.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share