Anatolie Nosatîi: România va fi prima care ne va fi alături

Share

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit României pentru că „a fost, este și va fi principalul susținător” al Republicii Moldova. „În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, colegii din România vor fi primii care ne vor fi alături”, a afirmat oficialul de la Chișinău.

„Cooperarea cu colegii din România este una frumoasă și se axează nu doar pe asistența cu echipamente. Partea română a fost, este și va fi principalul susținător al reformelor din R. Moldova, inclusiv în domeniul militar.

Asistența este, în primul rând, resimțită prin suportul necondiționat în cadrul instituțiilor internaționale, precum UE, NATO și ONU, unde partea română este principalul avocat al reformelor ce se desfășoară.

Pe parcursul anilor, am avut asistență sporită în domeniul învățământului militar și, în baza acordului semnat de mine acum un an, numărul de locuri alocate în isntituțiile de învățământ superior au crescut foarte mult, anul trecut am avut 99 de acțiuni de învățământ și de instruire, anul acesta avem 158 care s-au efectuat sau sunt acum în derulare, iar pâna la sfârșitul anului sperăm că numărul va fi mai mare” a declarat Nosatîi în cadrul unei emisiuni televizate.

Ministrul moldovean al Apărării a afirmat că Bucureștiul pune la dispoziția Chișinăului inclusiv expertiza obținută de-a lungul anilor.

„Armata română a trecut printr-o reformă complexă de reorganizare, fapt care ne ajută și pe noi să îndeplinim dezideratul nostru de modernizare a Armatei Naționale.

Acest lucru e foarte important pentru noi, începând de la documentele de conducere, documentele de politici, regulamentele militare, cu atât mai mult cu cât sunt în limba română, ceea ce ne ajută mult să nu pierdem timpul pentru a le traduce” a spus Nosatîi.

El a subliniat că România a fost, este și va fi alături de Republica Moldova în cele mai grele scenarii.

„Am văzut asta și când eram în pericol să rămânem fără curent fără gaz, când eram supuși presiunilor din partea Rusiei, primii care ne-au sărit în ajutor a fost România. În cazul celui mai negru scenariu pentru noi, colegii din România vor fi primii care ne vor fi alături” a conchis Nosatîi.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share