Universitățile din Moldova au majorat taxele de studii: Stomatologia rămâne cea mai scumpă specialitate

Share

Taxele de studii pentru anul universitar 2025–2026 au fost majorate în mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova, unele specialități ajungând la costuri de zeci de mii de lei pe an. Autoritățile justifică aceste ajustări prin inflație, creșterea cheltuielilor și adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieței muncii.

Cea mai scumpă specialitate rămâne stomatologia, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde taxa anuală a fost majorată cu 10.000 de lei, ajungând la 65.000 de lei. Pe locurile următoare în clasament se află medicina generală (35.000 lei), optometria (33.000 lei), farmacia (peste 30.000 lei) și fiziokinetoterapia și reabilitarea (22.000 lei).

Rectorul USMF, Emil Ceban, a explicat că scumpirea vine în contextul cererii ridicate și a numărului limitat de locuri. Totodată, instituția oferă opțiuni și pentru studenții străini, inclusiv programe în limbile engleză și franceză.

La Universitatea Tehnică a Moldovei, cele mai scumpe specializări sunt arhitectura și designul interior (21.000 lei), urmate de medicina veterinară (20.000 lei), ingineria software (19.000 lei) și designul jocurilor (18.000 lei). Potrivit rectorului Viorel Bostan, „profesiile viitorului” – precum Game Design și Animație – sunt din ce în ce mai căutate.

La Universitatea de Stat din Moldova, taxele au fost majorate cu aproximativ 10%. Printre noutăți se numără programul de licență „Arte Digitale în Industriile Creative” și programul de master în bioinformatică, rezultat din analiza cerințelor pieței.

Și Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a ajustat taxele, lansând în același timp o ofertă nouă: învățământ la distanță pentru programele de licență și master. La doctorat, însă, taxele vor rămâne neschimbate, la 18.800 de lei pe an.

Cel mai mic cost pentru un an de studii rămâne de aproximativ 14.000 de lei. Admiterea în universități va avea loc în două etape: 21–27 iulie și 13–15 august (sesiune suplimentară), procesul desfășurându-se online prin platforma eadmitere.gov.md.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share