Serviciile de sănătate mintală în Republica Moldova vor fi consolidate cu suportul Elveției

Share

Elveția va oferi suport Republicii Moldova în consolidarea serviciilor de sănătate mintală la nivel comunitar. Profesioniștii din domeniul sănătății și asistenții sociali vor beneficia de programe de formare în domeniul sănătății mintale, iar familiile și comunitățile – de activități de informare, educare și comunicare.

Astfel, activitățile vor deveni posibile datorită semnării unui Memorandum de înțelegere cu privire la cea de-a treia fază a Proiectului MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova”. Documentul a fost semnat de ministra sănătății, Ala Nemerenco, și directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani.

Proiectul MENSANA vine să sporească gradul de conștientizare a populației față de problemele de sănătate mintală, să promoveze sănătatea mintală și să sprijine persoanele în procesul de recuperare și incluziune. Acesta va fi implementat până în anul 2026.

În cadrul celei de-a treia etape va fi pus accentul pe implicarea activă a profesioniștilor din domeniul sănătății. Pentru implementarea proiectului Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va oferi asistență nerambursabilă în valoare de 5,69 de milioane de franci elvețieni.

În prezent, 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală își desfășoară activitatea în raioanele și municipiile din țară, oferind asistență medicală și reabilitare psihosocială, sprijin și mediere în relațiile cu familia și comunitatea.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share