Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu omologul său din Austria

Share

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor sociale, Sănătății, Serviciilor de îngrijire și Protecției consumatorului din Republica Austria, Johannes Rauch.

Oficialul se află într-o vizită în Republica Moldova, la invitația Ministerului Sănătății.

Discuția miniștrilor s-a axat pe prioritățile comune de transformare a sistemelor de sănătate pentru a fi reziliente și sustenabile, dar și de îmbunătățire a accesului universal la servicii pentru toți cetățenii. În acest context, a fost agreată extinderea cooperării dintre cele două ministere.

Respectiv, Republica Moldova va beneficia de suport pentru aderarea la Acordul de achiziție comună al UE de contramăsuri medicale. De asemenea, sprijin va fi oferit pentru participarea la concursurile de proiecte lansate în cadrul programului EU4Health („UE pentru Sănătate”), aplicațiile de grant fiind pregătite în comun, de specialiștii din ambele ministere, pe parcursul următoarelor luni.

Un alt subiect abordat a fost suportul în ceea ce privește ajustarea cadrului legal la cerințele de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, în cadrul întrevederii, a fost pusă în discuție posibilitatea de efectuare a schimburilor de experiență în Republica Austria de către lucrătorii medicali din țara noastră.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share