Pesta porcină africană amenință Republica Moldova

Share

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor informează că,  pe 31 iulie, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA în probele recoltate de la porcii domestici, în exploatația comercială de porcine, amplasată în extravilanul localității Petrești, raionul Ungheni, și în exploatația non profesională din extravilanul localității Cîșlița Prut, raionul Cahul.

Potrivit ANSA, Comisiile pentru Situații Excepționale ale raioanelor Ungheni și Cahul au aprobat planuri de măsuri complexe de combatere, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare a focarelor, cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA.

Astfel, în jurul focarelor au fost stabilite zone de restricții (zona de protecție trei kilometri şi zona de supraveghere 10 kilometri), fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale din întreg arealul raioanelor afectate, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.

În acest context, ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

De asemenea, în contextul desfășurării procesului activ de recoltare a cerealelor ANSA îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA.

Totodată, Agenția solicită cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar – veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

La același subiect, ANSA anunță că este dispusă să acorde persoanelor, care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro, pentru fiecare cadavru notificat.

Pe parcursul anului 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 17 focare de PPA, dintre care 14 la porcii domestici, 3 la porcii mistreți. Au  fost nimiciți din cauza bolii 334 porci și 21 mistreți. În perioada anilor 2020 – 2022 au fost notificate 27 de focare, dintre care 21 la porcii domestici și 6 la porcii mistreți.   Nimiciți din cauza bolii fiind 31 333 porci domestici și 176 mistreți.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share