România a început să producă din nou cărbune

Share

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022.

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele opt luni ale acestui an, peste 1,715 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 15,2% mai mică faţă de cea din perioada similară din 2022.

În primele opt luni ale anului 2023, România a importat cărbune net cu 55,4% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de cărbune a României va scădea anul acesta în totalitate cu 12,5%, în timp ce importurile se vor diminua și ele cu 40,3%, scrie Antena3.

În ultima prognoză a echilibrului energetic realizată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză se semnalează că, până în anul 2026, dinamica producţiei de cărbuni cât şi importul acestora sunt prevăzute în scădere, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune.

Astfel, în 2024 producţia se va reduce cu 6,7%, şi importurile se vor diminua și ele cu 6,7%, în 2025 cu 8,6%.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share