România a cumpărat 32 de avioane F-16

Share

Norvegia a anunţat joi că a finalizat vânzarea a 32 dintre avioanele sale de luptă F-16 către România, după unda verde dată de autorităţile americane şi norvegiene.

Principul acestei vânzări fusese anunţat în noiembrie, pentru o sumă de 388 milioane de euro. „Vânzarea va întări şi moderniza apărarea unei naţiuni aliate ce are Ucraina ca vecin”, a spus ministrul norvegian al apărării, Bjorn Arild Gram, într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-o întâlnire cu presa străină la sfârşitul lunii mai, prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Store exclusese eventualitatea de a se reveni asupra acestui contract în favoarea unei livrări a avioanelor către Ucraina pentru a o ajuta să respingă invazia rusă.

Cu aceste 32 de avioane şi alte 17 cumpărate de la Portugalia, România îşi va moderniza forţele aeriene, care au renunţat în mai de vechile Mig-21 LanceR de fabricaţie sovietică. Înaintea livrării către România, avioanele norvegiene vor fi supuse unor operaţiuni de mentenanţă la grupul Kongsberg Aviation Maintenance Services.

Norvegia îşi modernizează ea însăşi flota cu avioane F-35 mai avansate ale producătorului american Lockheed Martin, intenţionând să achiziţioneze până la 52 de aparate.

Fabricate de americanii de la General Dynamics, ultimele F-16 norvegiene au fost retrase din serviciu la începutul lui 2022. Din cele 57 de avioane considerate ca putând face obiectul unei vânzări de către Norvegia, până la alte 12 au fost vândute grupului privat american Draken International, dar nu au fost încă livrate.

În teorie, ţara scandinavă mai deţine, aşadar, câteva avioane susceptibile să fie livrate Ucrainei dacă autorităţile ar decide să se alăture coaliţiei de state occidentale care şi-au anunţat intenţia de a livra F-16 Kievului.

Guvernul norvegian a anunţat că va reflecta la mijloace de a ajuta la formarea de personal ucrainean pe aceste F-16, fără a se pronunţa deocamdată despre livrarea eventuală de avioane Kievului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share