Pe fondul tensiunilor recente din Orientul Mijlociu, atenția se îndreaptă din nou asupra arsenalului nuclear al Israelului – o temă învăluită în tăcere oficială, dar privită cu preocupare pe plan internațional.
Deși Israel nu a recunoscut niciodată oficial că deține arme nucleare, numeroase surse internaționale susțin că statul este o putere nucleară încă din anii 1960, fiind fidel unei politici deliberate de „ambiguitate strategică”. Statul evreu nu este semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNP) și refuză inspecțiile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru cele mai sensibile instalații ale sale.
Estimările Centrului pentru Controlul Armelor arată că Israel ar deține în prezent aproximativ 90 de focoase nucleare pe bază de plutoniu, dar alte surse vorbesc despre un potențial de până la 400 de arme nucleare, cu rezerve pentru aproximativ 300.
Programul nuclear israelian ar fi fost dezvoltat în jurul reactorului IRR-2 de la Dimona, construit cu ajutor francez în anii ’50-’60. Oficial, acesta are o capacitate de 26 megawați, dar experți susțin că cifra reală ar fi semnificativ mai mare. Se presupune că aici ar fi fost produs plutoniul necesar primei bombe israeliene, între anii 1966 și 1967.
Potrivit unor documente guvernamentale americane desecretizate, deja din 1975 Washingtonul era convins că Israelul deținea arme nucleare. Cu toate acestea, SUA și alți aliați au ales să tolereze politica de opacitate a Israelului, considerând-o parte a echilibrului regional.
În ciuda arsenalului, Israel nu amenință explicit alte state cu arme nucleare, concentrându-se în principal pe postura de descurajare și pe protejarea propriei securități. Atacul recent asupra Iranului este văzut de analiști ca un efort de a împiedica Teheranul să ajungă la același nivel de capacitate nucleară, într-un context regional marcat de competiție strategică și suspiciuni reciproce.
Astfel, în timp ce comunitatea internațională cere transparență și echilibru, dosarul nuclear israelian rămâne o ecuație nerezolvată – cu implicații majore pentru stabilitatea globală.
