Criză de medici în Rusia: felcerii și moașele vor prelua atribuțiile doctorilor

Share

Începând cu 1 septembrie, în Rusia, felcerii și moașele fără studii superioare medicale vor putea îndeplini rolul de medici în lipsa specialiștilor, inclusiv a terapeuților, pediatrilor și ginecologilor, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății, citat de RIA Novosti.

Noile reguli se aplică în cadrul asistenței medicale primare și al serviciilor de urgență. Personalul medical mediu va avea dreptul să consulte pacienții, să colecteze date medicale, să efectueze investigații simple și chiar să prescrie tratamente. În cazurile suspecte de boli grave, aceștia vor putea redirecționa pacienții către specialiști. Decizia de a delega aceste atribuții va aparține conducerii fiecărei instituții medicale, iar măsura vizează în special punctele medicale din sate, ambulatoriile și policlinicile.

Potrivit deputatei Tamara Frolova, membră a Comitetului pentru sănătate din Duma de Stat, măsura vine pe fondul unei lipse acute de cadre medicale, mai ales în mediul rural. Ministrul Sănătății Mihail Murașko declara în februarie că Rusia are un deficit de aproximativ 23.300 de medici și 63.600 de cadre medii sanitare. Situația este considerată critică, întrucât, conform președintelui Dumei, Viaceslav Volodin, spitalele din zonele rurale funcționează cu doar jumătate din personalul necesar.

În încercarea de a găsi soluții, economistul-șef al VEB.RF, Andrei Klepaci, a sugerat în iulie atragerea a zeci de mii de specialiști străini, inclusiv medici cubanezi, care au experiență în America Latină și Africa. „Rusia a depins mereu de migranți, iar acum are nevoie de specialiști calificați mai mult ca oricând”, a subliniat acesta.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share