Planul Marshall (numit oficial „Programul de Redresare Europeană”) a fost o inițiativă a guvernului american lansată în 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a ajuta la reconstruirea economiei Europei de Vest devastată de război. Planul a fost numit după Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, care a fost cel care a lansat ideea inițială.
Planul a fost motivat de îngrijorarea SUA față de extinderea comunismului în Europa, deoarece condițiile economice precare și lipsa de speranță din Europa ar fi putut crea un mediu favorabil răspândirii ideologiei comuniste. Planul a oferit ajutor economic în valoare de 13 miliarde de dolari pentru 16 țări europene afectate de război, inclusiv Franța, Germania, Italia și Marea Britanie.
Ajutorul a fost oferit în forme diferite, cum ar fi alimente, combustibil, echipamente industriale și resurse financiare pentru reconstrucția infrastructurii. Planul a reușit să accelereze procesul de reconstrucție și să revitalizeze economiile europene. De asemenea, a contribuit la consolidarea alianței transatlantice și a promovat ideea cooperării economice internaționale.
În cadrul Planului Marshall, ajutorul economic a fost acordat unui număr de 16 țări europene, care includeau:
- Austria
- Belgia
- Danemarca
- Franța
- Germania de Vest
- Grecia
- Islanda
- Italia
- Luxemburg
- Olanda
- Norvegia
- Portugalia
- Regatul Unit
- Irlanda
- Suedia
- Elveția (deși nu a făcut parte din Uniunea Europeană, a primit ajutor din cadrul Planului Marshall).
Ajutorul acordat de SUA a fost crucial pentru aceste țări, care au suferit pierderi semnificative în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și se confruntau cu dificultăți economice și sociale majore în perioada de după război. Planul Marshall a ajutat la reconstruirea economiilor acestor țări și a contribuit la stabilitatea politică și la creșterea economică pe termen lung în regiune.
