6 februarie – Ziua mondială fără telefon mobil

Share

Ziua mondială fără telefon mobil se sărbătorește anual, pe data de 6 februarie. Această zi este o inițiativă a scriitorului francez Phil Marso, ajunsă în 2023 la ediţia cu numărul 23.

Conform propriilor spuse, Phil Marso recunoaște utilitatea dispozitivelor mobile de comunicare, însă doreşte să atragă atenţia asupra pericolelor la care duce folosirea lor excesivă şi asupra dependenței create de acestea, potrivit site-ului http://mobilou.info.

În ziua de 6 februarie, fiecare dintre noi este încurajat să observe câte ore poate rezista fără să apeleze la una dintre funcțiile telefonului mobil, exceptând, desigur, situaţiile de urgenţă care impun folosirea acestuia.

Pentru ediţia din 2023, tema asupra căreia Phil Marso ne propune să cugetăm este legătura dintre telefonul mobil şi salvarea de vieți omenești pe de o parte, respectiv pierderea de vieți pe de alta. Ideea pentru o asemenea dezbatere i-a venit lui Marso în urma unui dialog avut cu şeful serviciilor de salvamont din Chamonix, conform mobilou.net. Acesta i-a relatat că mulţi turişti aflați în dificultate pe munte au putut fi salvați datorită telefonului mobil.

În primul rând, aceştia au putut apela imediat salvamontul, iar în al doilea rând, activarea funcției de geolocaţie a dispozitivului mobil le-a permis salvatorilor să-i găsească în timp record. Pe de altă parte, însă, este la fel de adevărat că unii dintre cei rătăciți sau accidentați pe munte s-au aflat în aceste situaţii tocmai din cauza atenției exagerate acordate telefonului mobil în timpul drumeției, ceea ce a dus la ignorarea marcajelor montane şi a altor pericole.

Mai mult, dorinţa de a-şi face selfie-uri impresionante în vederea distribuirii pe reţelele de socializare îi poate determina pe unii să îşi asume riscuri ce le pot fi fatale. Exemple asemănătoare pot fi găsite şi în alte alte contexte, precum traficul rutier.

Deşi ne lasă fiecăruia libertatea de a trage propriile concluzii, Marso sugerează un posibil răspuns: telefonul mobil este un instrument multifuncțional extrem de util, numit de el chiar „briceagul elveţian al tehnologiei”, însă cu condiția să fie folosit cu responsabilitate şi doar în anumite limite.

Ediţia din 2022 a Zilei mondiale fără telefon mobil a avut tema „Furtuna solară: Alo, Terra?”, conform mobilou.net. Phil Marso a propus atunci luarea în considerare a unui scenariu în care folosirea telefoanelor mobile şi a Internetului devine imposibilă, arată site-ul citat.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share