Transnistria primește zilnic până la 1,5 milioane de metri cubi de gaze, anunță ministrul Energiei Dorin Junghietu

Share

Regiunea transnistreană continuă să beneficieze de livrări semnificative de gaze naturale, între 1,2 și 1,5 milioane de metri cubi pe zi, volum echivalent cu cel din perioada estivală, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-un interviu acordat presei.

Potrivit oficialului, aceste cantități permit regiunii de la estul Nistrului să mențină o producție limitată de energie electrică, completată printr-o funcționare sporită a Hidrocentralei de la Dubăsari. „În ultimele zile, pe malul stâng ajungeau 1,2–1,5 milioane de metri cubi de gaze, ceea ce permite generarea a 89–95 de megawați-oră de energie electrică. Totodată, generarea la Hidrocentrala de la Dubăsari a crescut, deci energie există. Ei produc la nivelul volumului de gaze disponibil”, a precizat Junghietu.

Ministrul a amintit că, începând cu 19 august, Moldovagaz a fost desemnată drept entitatea responsabilă de livrările de gaze către zonele în care operează operatori nelicențiați, precum Tiraspoltransgaz. În același timp, ANRE este instituția care trebuie să monitorizeze crearea stocurilor de siguranță pentru regiunea transnistreană.

Junghietu a explicat că dificultățile recente privind livrările de gaze în stânga Nistrului au fost cauzate de schimbarea repetată a agentului de plată, în contextul sancțiunilor internaționale aplicate Federației Ruse, care limitează efectuarea transferurilor financiare.

În ceea ce privește sprijinul internațional, ministrul a reamintit că Uniunea Europeană a aprobat în februarie 2024 un pachet de asistență de 60 de milioane de euro, destinat acoperirii necesităților energetice ale regiunii transnistrene. Accesarea fondurilor este însă condiționată de respectarea unor criterii stricte, între care:

  • garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
  • elaborarea unui plan comun cu Guvernul Republicii Moldova privind ajustarea tarifelor la energia electrică la prețurile de piață;
  • excluderea din pachetul de sprijin a marilor consumatori industriali.

Tiraspolul a refuzat anterior oferta europeană, optând pentru susținerea financiară a Federației Ruse.

În final, Dorin Junghietu a menționat că, din punct de vedere tehnic, Rusia are în continuare posibilitatea de a transporta gaze către Republica Moldova prin conductele TurkStream și Transbalcanică. „Totul este fezabil. Depinde doar de Federația Rusă dacă va continua să finanțeze livrarea de gaze gratuite sau la preț redus pentru regiunea transnistreană”, a subliniat ministrul.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share