SUA impune o taxă vamală de 25% pentru produsele din Republica Moldova, începând cu 1 august 2025

Share

Statele Unite ale Americii vor aplica, din 1 august 2025, o taxă vamală de 25% pentru toate produsele provenite din Republica Moldova. Decizia a fost comunicată oficial de președintele american Donald Trump, care i-a transmis o scrisoare președintei Maia Sandu, anunțând noul tarif și justificând măsura prin dezechilibrul comercial dintre cele două țări.

„Relațiile noastre au fost departe de a fi reciproce. Începând cu data de 1 august 2025 vom taxa Republica Moldova cu doar 25% pe toate bunurile moldovene trimise în Statele Unite. Vă rog să înțelegeți că tariful de 25% este mult mai mic decât cel necesar pentru a reduce deficitul comercial dintre SUA și Republica Moldova”, se arată în scrisoarea transmisă de Trump.

Detalii despre noua taxă:

– Taxa de 25% reprezintă o reducere cu 6 puncte procentuale față de nivelul anunțat anterior în aprilie.

– Trump a avertizat că orice răspuns din partea Republicii Moldova, sub forma unor taxe asupra produselor americane, va fi sancționat cu o suprataxă adițională de aceeași amploare;

– Trump a încurajat relocarea producției moldovenești în SUA pentru a evita taxele suplimentare;

Măsuri similare pentru alte țări:

Republica Moldova nu este, bineînțeles, singura țară vizată. În aceeași zi, lideri din alte cinci state, printre care Coreea de Sud, Japonia și Serbia, au primit scrisori similare. Pentru Serbia, taxa impusă va fi de 40%. Alte exemple de tarife anunțate:

Țara/Taxă vamală aplicată:

Algeria 30%

Libia 30% (-1 pp)

Irak 30% (-9 pp)

Brunei 25% (+1 pp)

Filipine 20% (+3 pp)

Japonia 25%

Coreea de Sud 25%

Tunisia 25%

Laos, Myanmar 40%

Cambodgia, Thailanda 36%

Context și reacții:

Trump a început să trimită scrisori oficiale către țările cu excedent comercial față de SUA încă de luni, informându-le despre noile tarife vamale ce vor intra în vigoare la 1 august 2025. Inițial, aceste suprataxe erau programate să fie colectate din 9 iulie, dar au fost amânate printr-un decret semnat la începutul săptămânii.

Donald Trump a subliniat că tarifele pot fi modificate, în sus sau în jos, în funcție de evoluția relațiilor bilaterale. De asemenea, orice ripostă din partea țărilor vizate va fi sancționată cu o suprataxă suplimentară de aceeași amploare.

Măsurile fac parte dintr-o strategie mai amplă a administrației Trump de a reduce deficitul comercial al SUA cu partenerii externi.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share