Europa accelerează tranziția către hidrogen, considerat tot mai mult un pilon al securității energetice, nu doar o soluție climatică. În timp ce statele membre avansează proiecte majore, România riscă să rămână pe margine dacă nu valorifică oportunitățile actuale, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă.
După invazia Ucrainei, discuția despre hidrogen s-a schimbat radical: UE vrea să-și reducă dependența de gazul rusesc, însă peste două treimi din energia blocului provine încă din import. În paralel, expansiunea accelerată a parcurilor eoliene și fotovoltaice a generat prețuri negative mult mai frecvente, iar pana majoră de curent din Peninsula Iberică, din mai 2025, a evidențiat vulnerabilitățile unui sistem dependent de un singur vector energetic. În acest context, hidrogenul capătă o nouă dimensiune strategică: este singurul vector energetic regenerabil care poate fi stocat pe termen lung, transportat prin conducte și utilizat pentru stabilizarea rețelelor europene.
Pentru a organiza piața și a reduce riscurile pentru investitori, Comisia Europeană a lansat, pe 12 noiembrie 2025, primul apel din cadrul Mecanismului UE pentru hidrogen, gestionat de Banca Europeană a Hidrogenului. Platforma funcționează ca o bursă digitală unde producătorii pot depune oferte până la 2 ianuarie 2026, iar cumpărătorii se pot înscrie între 19 ianuarie și 20 martie. Rezultatele vor fi publicate pe 31 martie 2026. Sistemul oferă transparență, conectează potențiali parteneri, ajută la planificarea infrastructurii și poate accelera construcția de capacități noi.
Deși Europa și-a propus, prin REPowerEU, să ajungă la 20 de milioane de tone de hidrogen curat până în 2030 și să creeze circa un milion de locuri de muncă în lanțul valoric, progresul este lent: doar 4% din proiectele anunțate sunt în construcție, iar doar 3% din capacitățile de electrolizoare sunt deja puse în funcțiune. Industria avertizează că întârzierea nu mai este o opțiune, iar Hydrogen Europe subliniază necesitatea unor reguli previzibile, a unei infrastructuri solide și a piețelor funcționale în industriile grele.
Pentru funcționarea reală a pieței, hidrogenul trebuie să circule la fel ca gazul natural. În acest scop, Europa dezvoltă coridoare majore, precum Delta Rhine, care va transporta hidrogen de la Rotterdam către industria germană, sau H₂Med și HY-FEN, conducte de peste 1.000 km ce vor lega Peninsula Iberică de Franța și Germania, cu o capacitate totală de până la 2 milioane de tone anual. În paralel, Germania, Olanda și Franța simplifică autorizările, oferă subvenții competitive și investesc în porturi, zone industriale și rețele interconectate.
România, deși are o Strategie Națională a Hidrogenului, nu are încă proiecte mari în execuție și riscă astfel să fie detașată de viitoarele coridoare și oportunități europene. Implicarea în noul mecanism de „bursă” poate facilita accesul la finanțări și parteneriate, însă este nevoie și de hub-uri regionale care să lege producția locală de marii consumatori industriali, de contracte pentru diferență, de proceduri de autorizare simplificate și de programe de formare profesională pentru a evita un deficit de competențe.
