OFICIAL: Străinii au mâncat peste 16000 de tone de cireșe

Share

Peste 16 mii de tone de cireșe, în valoare de peste 22 de milioane dolari, a exportat R. Moldova în acest an. Sezonul 2023 de recoltare și export al cireșelor moldovenești s-a încheiat cu o creștere a exporturilor pe piața UE de 12,5 ori comparativ cu anul 2022. Cireșele moldovenești au reușit să fie livrate în premieră în mai multe țări ale Uniunii Europene. 163 de tone au fost exportate către Marea Britanie.

Experții consideră că anul 2023 poate fi considerat favorabil pentru producătorii care au dorit să acceseze noi piețe pentru cireșe. Această situație favorabilă se datorează lipsei de producție din partea concurenților cheie, precum Grecia, Spania și Italia. Datorită acestei conjuncturi, producătorii moldoveni au avut posibilitatea de a satisface cererea de cireșe de pe piața UE. De asemenea, a fost o oportunitate deosebită pentru producătorii moldoveni să prezinte oferta de cireșe și să demonstreze competitivitatea fructelor moldovenești pe această piață pentru dezvoltarea parteneriatelor comerciale pe termen lung. Cireșele moldovenești, în sezonul anului 2023, au ajuns în premieră în Spania, Italia, Belgia, Olanda.

Vera Ciobanu, administratoarea întreprinderii Moreller SRL, care produce cireșe pe o suprafață de circa 11 ha, a comunicat că în acest an compania a livrat cireșe în Spania. Livada de cireș a intrat în rod anul trecut. „Am încheiat sezonul cu rezultate bune și lecții învățate. Am înțeles pentru a fi competitivi pe piața UE este important să sortăm cireșele înainte de livrare. Nu dispunem de această infrastructură, dar anul viitor vom căuta un partener care dispune de o linie de sortare a cireșelor, pentru a putea face față cerințelor de export”, spune Vera Ciobanu.

„Pentru a rămâne competitivi și a ne alinia la  cerințele de export, este necesar ca producătorii să lucreze în continuare asupra proceselor tehnologice de producere și post-recoltare a cireșelor pentru a asigura inofensivitatea și calitatea fructelor. Deoarece importatorii din UE sunt foarte exigenți privind calitatea fructelor, producătorii moldoveni trebuie să respecte cerințele privind nivelul maxim de reziduuri până la patru substanțe active prezente în fructele sâmburoase, solicitate de marii vânzătorii cu amănuntul din UE”, menționează Andrei Cumpanici, manager siguranța și calitatea alimentelor și sustenabilitate în cadrul proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

În ultimii cinci ani, în Moldova suprafețele de livezi cu cireș au crescut de la 3600 la 4300 de hectare. Moldova se poziționează în top 15 țări exportatoare de cireșe la nivel mondial.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share