În Republica Moldova ar putea fi permisă cultivarea cânepii industriale

Share

În Republica Moldova ar putea fi permisă cultivarea cânepii industriale.

O declarația în acest sens a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, care a menționat că în prezent, autoritățile lucrează la procedura de simplificare a condițiilor pentru obținerea autorizației de cultivare a acestei plante.

„Noi acum vrem să promovăm hotărârea de Guvern cu simplificarea procedurii de căpătare a autorizației la cultivarea cânepei industriale, deci asta ar fi una din culturi, care noi putem să o oferim ca și oportunitate producătorilor agricoli, chiar pe timpuri de secetă sau insuficiență de umiditate, unde ea se dezvoltă foarte bine și ei să poate obține aceste profituri. Este destul de profitabilă, ceea ce se declară din mediul de afaceri și mai mult ca atât este o cultură, care de-a lungul timpului a fost una tradițională pentru Republica Moldova și noi credem că este una din culturile de viitor”, a declarat Vasile Șarban în cadrul uni emisiuni televizate.

Potrivit autorităților, cultivarea plantei de canabis ar putea ajuta ramura agro-industrială să ajungă la un nou nivel de dezvoltare.

„Este marele paradox că noi importăm făină de cânepă, importăm material nețesut de cânepă, importăm semințe de cânepă, importăm ulei de cânepă pe când noi am putea să producem toate acestea și să dăm posibilitatea producătorului autohton să înregistreze aceste venituri la noi în țară. La moment este grup de inițiativă, este Asociația câneparilor, deci ei o spun, că ei sunt gata să aibă suprafețele de producere și să aibă și unitățile de procesare, ca să nu exportăm materia primă”, a precizat acesta.

Oficialul a mai subliniat că planta de canabis nu este capricioasă la condițiile meteorologice și ar putea fi cultivată pe întreg teritoriul țării, chiar și în zonele de sud, unde, în ultimii ani, situația hidrologică nu este tocmai favorabilă.

„O să începem de la suprafețe mici. Din start intenționăm la ordinul de 1.000 – 2.000 de hectare. Ca areal de răspândire este pretabilă pentru toate zonele R. Moldova, adică indiferent. Ea este rezistentă la secetă. Este o cultură care nu necesită tratamente. Este o cultură care nemijlocit poate reface structura și compoziția solului. Este o cultură care aerisește prin rădăcinile ei, ea poate să facă o aerație mai bună a solului și această cultură, dacă va fi cultivată, dacă noi vom avea toate acestea – aerație, structura solului, desigur că o să ducă la ceea, ca apa din precipitații să fie infiltrată și depozitată în sol mai ușor, fără a face distrugeri prin eroziune”, a adăugat Șarban.

În multe ţări ale lumii, inclusiv în ţările Comunității Europene, cânepa industrială se cultivă în regim simplificat, fără autorizările ministerelor de resort. Aceasta este cultivată în scopuri industriale și horticole pentru extragerea de fibre, biomasă, uleiuri și pentru fabricarea de produse alimentare și farmaceutice.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share