Guvernul pleacă la Ștefan-Vodă

Share

Cabinetul de miniștri urmează să se întrunească miercuri, 21 decembrie, în orașul Ștefan-Vodă. Pe ordinea de zi se regăsesc 15 proiecte de hotărâre, inclusiv cel cu privire la transmiterea unui bun imobil din proprietatea statului în proprietatea satului Popeasca din acest raion.

Astfel, Executivul va examina proiectul cu privire la aprobarea Planului național de dezvoltare pentru anii 2023-2025, dar și aprobarea Programului de ordine și securitate publică pentru anii 2022-2025.

Totodată, va fi examinat conceptul Sistemului informațional „Acte de stare civilă”.

Printre proiectele incluse pe ordinea de zi este și inițiativa Ministerului Apărării, care prevede majorarea soldelor lunare ale militarilor în termen. Astfel, soldele lunare urmează să crească de la 150 până la 500 de lei pe lună.

Un alt proiect ține de modificarea hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea unor măsuri de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod.

Pe ordinea de zi sunt incluse proiecte ce vizează stimularea comerțului electronic, Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, precum și inițiativa cu privire la Comisia Națională pentru Monopol Fiscal.

Este de menționat că, anterior, Cabinetul de miniștri s-a mai convocat și la Cahul, Ungheni și Edineț.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share