Conformarea voluntară a contribuabililor – prioritate de bază a Serviciului Fiscal de Stat

Share

Prioritatea de bază a Serviciului Fiscal de Stat (SFS) este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului de respectare a legislației de către contribuabili, astfel încât intervenția forțată, acțiunile de control să fie reduse la minim.

Programul de conformare pentru anul 2024 prevede politici de asistență și sprijin pentru contribuabili care execută la timp și în volum deplin obligațiile fiscale, precum și politici de identificare și descurajare a contribuabililor care se eschivează conștient de la plata impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

În anul 2024 acțiunile de administrare fiscală urmează a fi orientate spre acordarea asistenței maxime și de calitate contribuabililor în vederea onorării obligațiilor sale fiscale. Instrumentele de administrare fiscală aplicate se vor caracteriza printr-un nivel minim necesar de intervenție. Accentul prioritar a fost stabilit pe aplicarea sistemului de analiză a riscurilor și depistare a divergenților care se vor evalua în funcție de impact, iar în consecință se va decide asupra măsurilor ce urmează a fi aplicate.

Pentru anul curent au fost stabilite următoarele segmente ale economiei naționale prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului de conformare:

‾             Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor;

‾             Industria prelucrătoare;

‾             Asistență stomatologică;

‾             Transport și depozitare;

‾             Construcția.

Toate acțiunile preconizate au scopul de a ajuta contribuabilii și vizează crearea unei relații de parteneriat Serviciul Fiscal de Stat – Contribuabil.

Pe de altă parte, în scopul combaterii cazurilor în care contribuabilii nu doresc să se conformeze obligațiilor legale, tratamentul de conformare forțat pus în practică constă în efectuarea de verificări amănunțite și controale fiscale, utilizând analiza de risc pentru selectarea persoanelor care urmează a fi supuse controlului fiscal.

În context, autoritatea fiscală recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației fiscale în vigoare, prin onorarea obligațiunilor față de buget în termen și în volum deplin.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share