Apelul de depunere a cererilor de solicitare a subvenţiei în avans pentru îmbunătățirea calității solurilor

Share

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea și protecția solului.

În scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol, începând cu 10 martie curent până la 21 aprilie 2023, se desfășoară procesul de depunere a cererilor de solicitare a finanţărilor pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare.

Deținătorii de terenuri pot obține suport din partea statului pentru următoarele măsuri: Prevenirea și combaterea eroziunii solului; Ameliorarea chimică a solurilor; Conservarea și sporirea fertilității solurilor. Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia.

În scopul înțelegerii și interpretării fără echivoc a tuturor normelor și procedurilor legate de acordarea subvenţiilor în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, poate fi consultat Ghidul solicitantului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share