Nouă ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu UE pentru moldoveni

Share

Astăzi se împlinesc 9 ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova. În această perioadă, peste 2,4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau de a vizita locurile turistice din țările respective.

Totodată, regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, se menționează într-un mesaj al ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Potrivit oficialului, liberalizarea regimului de vize a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE.

Este de menționat că Dialogul Republica Moldova-UE privind liberalizarea regimului de vize a fost lansat la 15 iunie 2010, Planul de Acțiuni fiind oferit țării noastre la 24 ianuarie 2011.

La 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova. Aceasta a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiționalitățile Planului de Acțiuni și a fost susținută de Consiliul UE la 20 decembrie și Parlamentul European la 27 februarie 2014.

Începând cu data de 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova pot călători fără vize în UE.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share