Ministrul Apărării Naţionale al României: Republica Moldova – o prioritate strategică pentru Bucureşti

Share

Ministrul Apărării Naţionale de la București, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere, miercuri, cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, aflat în vizită în România cu ocazia participării la prima conferinţă privind securitatea regiunii Mării Negre, organizată la Bucureşti sub egida Platformei Internaţionale Crimeea.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MApN, în cadrul discuţiilor oficiale au fost abordate aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale, inclusiv în combaterea efectelor războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei care afectează în plan multidimensional Republica Moldova.

„La nivelul MApN sunt în atenţie permanentă şi analiză atât evoluţiile situaţiei de securitate ce pot avea implicaţii directe sau indirecte asupra Republicii Moldova, cât şi posibilităţile concrete de acordare a unui sprijin pe multiple planuri Guvernului de la Chişinău, astfel încât să poată fi depăşite provocările manifestate pe termen scurt, mediu şi lung”, a afirmat ministrul Tîlvăr, conform comunicatului citat.

De asemenea, cei doi miniştri au evidenţiat nivelul foarte bun al cooperării dintre Armatele României şi Republicii Moldova, în principal în cadrul unor exerciţii militare comune, precum SEA SHIELD 23. A fost exprimată poziţia comună cu privire la necesitatea menţinerii acestui ritm al antrenamentelor şi a fost reliefată importanţa domeniului educaţiei militare, fiind evidenţiate progresele înregistrate în implementarea Programului de Consolidare a Învăţământului pentru Apărare (DEEP) destinat Republicii Moldova, al cărui lead nation este România.

Referitor la avansarea Republicii Moldova pe parcursul pro-european, ministrul Angel Tîlvăr a reiterat susţinerea deplină a României, precum şi importanţa participării la proiectele subsumate iniţiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), format în care ţara noastră va exercita preşedinţia începând cu a doua jumătate a acestui an, până în 2025. În context, ministrul Tîlvăr a apreciat demersurile Guvernului de la Chişinău de a contribui la misiunile de menţinere a păcii sub egida ONU şi UE, precizează sursa citată.

Ministrul Apărării Naţionale a reiterat, de asemenea, că România îşi propune să continue să evidenţieze în cadrul aliat nevoile prioritare ale Republicii Moldova în materie de securitate şi apărare şi, corelativ, modalităţile de calibrare şi coordonare a sprijinului pe care NATO îl pot oferi în acest sens.

„Având în vedere că Republica Moldova reprezintă o prioritate strategică pentru Bucureşti, întreprindem toate eforturile pentru creşterea sprijinului acordat ţării dumneavoastră pentru creşterea rezilienţei şi a capacităţii de apărare. Susţinem trendul ascendent al dialogului politic şi al cooperării practice dintre Alianţă şi Republica Moldova”, a concluzionat ministrul Angel Tîlvăr, conform comunicatului MApN.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share