OFICIAL: Indemnizații unice pentru tinerii specialiști cu studii medicale și farmaceutice

Share

Tinerii specialiști angajați în instituții medico-sanitare publice raionale, din sate sau comune vor primi indemnizațiile unice într-o singură tranșă. Guvernul a aprobat modificări la hotărârea cu privire la acordarea facilităților tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice.

După șase luni de activitate, medicilor și farmaciștilor le va fi achitată integral indemnizația de 120 de mii de lei, iar asistenților medicali, moașelor, asistenților farmaciști, tehnicienilor dentari, asistenților medicali în diagnostic de laborator – indemnizația de 96 de mii de lei.

Indemnizațiile debursate, până acum, în trei rate nu sunt motivante pentru tinerii specialiști, deoarece de cele mai multe ori nu acoperă cheltuielile de deplasare, cazare și alte necesități.

Pe 7 decembrie 2022, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Articolului 11 din Legea ocrotirii sănătății, însă facilitățile vor fi aplicate odată cu intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi.

Pentru detalii suplimentare, contactați comunicatorul Ministerului Sănătății, Elena Mudrîi, mudrii.elena@ms.gov.md, telefon de serviciu: 022 268 811.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share