În Republica Moldova ar putea fi create 3 laboratoare ce vor implementa soluții pentru sănătatea solului

Share

La Chișinău a avut loc Conferința dedicată Misiunii Uniunii Europene „Soluri sănătoase până în anul 2030”. Principalul obiectiv al Misiunii este de a înființa o rețea de circa 100 de laboratoare vii și faruri pentru a asigura tranziția către soluri sănătoase până în 2030. Țara noastră ar putea beneficia de oportunități de finanțare pentru crearea a 3 laboratoare vii, ce vor face parte dintr-un  consorțiu internațional de cercetare.

Acest lucru a fost discutat în cadrul conferinței de către cercetători și fermieri. Evenimentul a avut ca scop de a reliefa valoarea solurilor, importanța protecției acestora și modelele de gestionare a terenurilor în toate sectoarele.

Prezent la conferință, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a menționat că utilizarea mai eficientă a resurselor naturale este o necesitate stringentă și că sectoarele economice depind de sănătatea solului este determinată de tehnologiile de prelucrare: „Agricultorii deja conștientizează că fiecare proiect de dezvoltare a afacerilor agricole trebuie să conțină în mod obligatoriu și componenta de mediu. De altfel, nici un proiect în agricultură nu are viitor. Fiecare agricultor este deja pregătit să implementeze astfel de prevederi. În acest sens, suntem într-o strânsă legătură cu Ministerul Mediului. Recent, am elaborat modificări în Codul funciar și am permis înființarea pădurilor pe terenurile agricole, lucru pe care îl consider benefic.”

Conferința a fost organizată de proiectul NATI00NS în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei. Evenimente similare au loc în 43 de țări din UE și țări asociate.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share