Igor Grosu, întrevedere cu Mareșalul Senatului polonez, Tomasz Grodzki

Share

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, împreună cu un grup de senatori polonezi.

În cadrul discuției au fost abordate diverse subiecte de actualitate, printre care situația de securitate din regiune, criza energetică, lupta cu propaganda, proiectele comune și cooperarea economică bilaterală.

„Polonia rămâne un partener de încredere al Moldovei, cu care dorim să dezvoltăm o bună colaborare în continuare. Ne propunem să intensificăm potențialul de export pe piața polonă cu fructele, legumele, vinurile noastre”, a menționat Președintele Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, în perioada ianuarie – septembrie 2022, schimburile comerciale moldo-poloneze au avut o creștere semnificativă, iar în 2023 se așteaptă o creștere și mai mare.

Totodată, Președintele Parlamentului și-a exprimat recunoștința pentru suportul politic în cadrul instituțiilor europene și susținerea parcursului european al țării noastre.

„Polonia a fost și este un avocat în procesul nostru de integrare europeană. În ultimul an, dialogul nostru bilateral a avansat”, a remarcat șeful legislativului, apreciind participarea Poloniei la Conferința Platformei de Sprijin pentru Moldova la Berlin, București și Paris.

În cadrul întrevederii, Igor Grosu a subliniat că, în pofida faptului că țara noastră se confruntă cu crize foarte complicate, autoritățile au fost perseverente, s-au ținut de agenda de reforme și au urmat întocmai angajamentele pentru care au primit încrederea și votul cetățenilor.

„Și în sesiunea următoare a Parlamentului, noi vom munci ca să mișcăm Moldova înainte”, a adăugat Președintele Parlamentului.

Oficialii au discutat și despre consecințele războiului nemilos din Ucraina, atât Republica Moldova, cât și Polonia fiind afectate direct de atacurile cu rachete ale Rusiei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share