Intensificarea cooperării în lupta cu traficul ilicit și criminalitatea transfrontalieră

Share

Un protocol de cooperare a fost semnat între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV).

Semnarea documentului, dar și discuții pe marginea aspectelor ce vizează necesitatea unificării eforturilor în combaterea ilegalităților transfrontaliere, a avut loc în cadrul unei întrevederi de lucru între conducătorii IGPF și ACTIV.

Totodată, reuniunea a oferit prilejul unui schimb de opinii asupra posibilităților de conlucrare și a susținerii reciproce în implementarea inițiativelor pe linia informării, conștientizării și educării publicului și al autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit și criminalității transfrontaliere.

În această ordine de idei, unanim a fost salutată această inițiativă de cooperare multidimensională, care prevede și o serie de activități de instruire, ateliere de lucru, schimb de bune practici care, cu certitudine, vor contribui la întărirea capacităților instituționale ale autorităților de aplicare a legii.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share