La 28 de ani, reprezentanta Statelor Unite a câştigat concursul Miss Univers / VIDEO

Share

Reprezentanta Statelor Unite, R’Bonney Gabriel, a fost desemnată câştigătoarea celei de-a 71-a ediţii a concursului de frumuseţe Miss Univers, care a avut loc sâmbătă seară, informează CNN.

R’Bonney Gabriel, devenită în 2022 prima femeie filipinezo-americană care a câştigat titlul de Miss Statele Unite, le-a depăşit în finala de sâmbătă seară pe Amanda Dudamel, din Venezuela, şi Andreina Martinez, din Republica Dominicană.

Concursul Miss Univers din acest an a fost organizat în oraşul New Orleans din statul american Louisiana şi a inclus 84 de concurente din lumea întreagă. România nu a fost reprezentată la acest concurs.

Sâmbătă a fost ultima zi a competiţiei, ce a constat în mai multe runde eliminatorii, organizate până la desemnarea ultimelor două finaliste.

Atunci când R’Bonney Gabriel s-a calificat printre ultimele cinci finaliste, juriul i-a adresat următoarea întrebare:

„Concursul Miss Univers a adoptat recent o modificare de incluziune, pentru a le permite mamelor şi femeilor căsătorite să concureze în acest an. Ce altă modificare aţi dori să vedeţi şi de ce?”.

Concurenta americană a răspuns că şi-ar dori ca organizatorii să ridice vârsta limită de participare a concurentelor.

„Mi-ar plăcea să văd o creştere a vârstei de participare, pentru că eu am deja 28 de ani. Şi aceasta este limita maximă de participare. Şi cred că ar fi ceva frumos. Citatul meu preferat este: ”Dacă nu acum, atunci când?”.

Pentru că, în calitatea mea de femeie, cred că vârsta nu ne defineşte. Nu este mâine, nu este ieri – este ceva care ţine de acum. Acum este momentul”, a declarat ea.

Născută în oraşul Houston, R’Bonney Gabriel este model, designer de modă şi instructor de croitorie. În activitatea sa, ea prioritizează protejarea mediului înconjurător.

Competiţia din acest an a fost organizată pentru prima dată de JKN Global Group PCL, o companie de distribuţie media din Thailanda, după ce femeia de afaceri şi activista pentru drepturile persoanelor transgen Anne Jakkaphong Jakrajutatip a cumpărat Organizaţia Miss Univers cu 20 de milioane de dolari în octombrie 2022.

Anne Jakkaphong Jakrajutatip a vorbit de multe ori în mod public despre experienţa ei de femeie transgen şi este, totodată, prima femeie care deţine drepturile de organizare pentru acest concurs de frumuseţe.

Ea a apărut pe scenă în finala de sâmbătă seară pentru a-i înmâna premiul ImpactWavy Challenge concurentei din Thailanda, Anna Suengam-iam, recompensată pentru angajamentele sale faţă de promovarea cauzelor sociale.

În 2022, concursul Miss Univers, organizat în Israel, a fost câştigat de reprezentanta Indiei, Harnaaz Sandhu.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară

Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share