Republica Moldova: Pensii derizorii și inflație galopantă

Share

Pensia medie în Moldova a depăşit 3.156 lei (163,5 dolari) la 1 ianuarie, crescând cu aproape 578 lei în ultimul an, iar, potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), numărul pensionarilor a crescut de la 674,9 mii la 675,6 mii.

Marea majoritate (526 mii persoane) primesc pensie pentru limită de vârstă (circa 3.165 lei în medie), iar 102,2 mii beneficiază de pensie de invaliditate (2.104 lei).

Cele mai mari pensii – 12.292 de lei – le revin „anumitor categorii de lucrători ai aviaţiei civile”, dar numărul acestora este de doar 462.

Iar cea mai „modestă” pensie, pentru vechimea în muncă, este de 1.438 lei.

La începutul anului, 78,6 mii persoane beneficiau de ajutoare sociale de stat, ceea ce constituie cu 5,6 mii mai mult decât în 2021.

Cuantumul acestei prestaţii variază de la 1.109 lei pentru persoanele cu dizabilităţi până la 1.542 lei pentru persoanele cu dizabilităţi cu vârste sub 18 ani.

Mărimea indemnizaţiei unice pentru naşterea copiilor a crescut de la 9.459 lei la 10.068 lei. Aceasta a fost primită de 32 mii de persoane pentru 32,6 mii copii. Alocaţia pentru îngrijirea unui copil sub trei ani pentru asiguraţi (39,9 mii persoane) a ajuns la 2.889 lei (+345 lei).

La începutul lunii decembrie 2022, inflaţia anuală în Moldova a depăşit 31,4%.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share