Fostul președinte al Armeniei, Robert Kocearian, a fost reținut de autoritățile de la Erevan, într-un dosar de corupție. Potrivit presei locale, în cadrul aceleiași anchete a fost reținut și fiul său, Sedrak Kocearian, iar la domiciliul celuilalt fiu al fostului președinte, deputatul de opoziție Levon Kocearian, au fost efectuate percheziții.
Robert Kocearian a fost escortat la Serviciul Național de Securitate al Armeniei. Comitetul Anticorupție a precizat că acțiunile de urmărire penală desfășurate împotriva membrilor familiei fostului șef al statului au loc în cadrul unui dosar de corupție.
Reprezentanții lui Robert Kocearian au calificat reținerile și perchezițiile drept o nouă acțiune a autorităților împotriva fostului președinte și a familiei sale.
Operațiunea a avut loc la o zi după un conflict izbucnit în parlament între premierul Armeniei, Nikol Pașinian, și deputatul de opoziție Levon Kocearian. În timpul disputei, Pașinian a declarat că intenționează să recupereze în beneficiul statului bunurile despre care susține că au fost dobândite ilegal de familia fostului președinte.
Nikol Pașinian l-a acuzat în repetate rânduri pe Robert Kocearian și în legătură cu evenimentele din 1 martie 2008. Atunci, în urma alegerilor prezidențiale din Armenia, la Erevan au avut loc proteste de amploare și confruntări între manifestanți și forțele de ordine, soldate cu victime.
Autoritățile armene nu au oferit, deocamdată, informații complete privind acuzațiile concrete formulate împotriva lui Robert Kocearian și a fiului său.




