Parlamentari din șapte state europene cer deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

Share

Parlamentari din șapte state membre ale Uniunii Europene au semnat o declarație comună prin care solicită deschiderea fără întârziere a negocierilor formale de aderare cu Republica Moldova. Documentul a fost semnat luni, 30 martie, la Chișinău, în marja unei vizite oficiale a delegațiilor din Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Finlanda, Polonia și Germania.

Inițiativa a fost susținută de președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, alături de reprezentanți ai comisiilor pentru afaceri europene din cele șapte state. Semnatarii reafirmă sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova și îndeamnă instituțiile europene să accelereze procesul de aderare.

În declarație este evidențiată determinarea autorităților de la Chișinău de a continua reformele și de a consolida instituțiile democratice, în pofida provocărilor generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și a interferențelor externe și atacurilor hibride.

Oficialii europeni salută progresele realizate în procesul de aliniere la standardele Uniunea Europeană, inclusiv lansarea negocierilor tehnice pe toate clusterele. În acest context, statele membre sunt îndemnate să adopte deciziile necesare pentru deschiderea negocierilor formale atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, subliniind că procesul de extindere trebuie să rămână bazat pe merit și să fie credibil.

Semnatarii consideră că aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE va contribui la consolidarea păcii, securității și stabilității regionale, precum și la întărirea rezilienței democratice.

Totodată, aceștia își exprimă disponibilitatea de a continua sprijinul pentru Chișinău prin consolidarea cooperării parlamentare, facilitarea reformelor și schimbul de experiență. Declarația reafirmă și sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute internațional.

În același timp, documentul conține un apel către clasa politică de la Chișinău pentru unitate și responsabilitate în avansarea reformelor europene. Potrivit lui Marcel Spatari, obiectivul este menținerea ritmului actual și accelerarea procesului de aderare în perioada următoare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

Coletele comandate de moldoveni de pe platforme internaționale precum Temu, AliExpress sau alte site-uri de comerț online ar putea fi taxate cu TVA începând cu data de 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a explicat că autoritățile nu introduc o taxă nouă, ci elimină scutirea existentă pentru importurile cu

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share