Orașul ucrainean Odesa a fost ținta unui atac masiv cu drone lansat de Federația Rusă în noaptea de 19 martie, provocând distrugeri în mai multe zone ale orașului, inclusiv în centrul istoric.
Potrivit șefului administrației militare a orașului, Serghei Lisak, mai multe clădiri au fost avariate în urma bombardamentului. Printre acestea se numără două blocuri de locuințe, o casă situată în centrul istoric, dar și imobile din sectorul privat. În urma impactului, o parte a unei clădiri din centrul orașului s-a prăbușit.
Incendiile izbucnite ca urmare a atacului au fost stinse de echipele de intervenție, care au acționat pe parcursul nopții pentru limitarea pagubelor.
Autoritățile au anunțat că, până în acest moment, trei persoane au fost rănite, dintre care două au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Serviciile de urgență și cele comunale continuă să lucreze la fața locului pentru înlăturarea consecințelor atacului și evaluarea completă a pagubelor.




