Cojușna și Valea Lupului lansează proiectul transfrontalier „SAFER TOGETHER”, pentru consolidarea răspunsului la situații de urgență

Share

Primăria satului Cojușna (raionul Strășeni, Republica Moldova), în parteneriat cu Comuna Valea Lupului (județul Iași, România) și cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, a dat start implementării proiectului transfrontalier „Strengthening the Alliance in the Field of Emergency Response in the Cross-Border Area – SAFER TOGETHER” (ID ROMD00248). Inițiativa se desfășoară în perioada 31 iulie 2025 – 30 iulie 2027 și are o durată de 24 de luni.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.515.032,53 euro, dintre care 1.363.529,27 euro reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova, Prioritatea „Comunități verzi”, Obiectivul specific 1.1 privind adaptarea la schimbările climatice, prevenirea riscurilor și creșterea rezilienței comunităților.

Proiectul urmărește modernizarea capacităților de intervenție din Valea Lupului și Cojușna, instruirea personalului și a voluntarilor și crearea unei abordări comune de management al situațiilor de urgență. Prin activitățile planificate, autoritățile locale își propun să reducă riscurile în caz de dezastre, să îmbunătățească timpii de reacție și să crească gradul de siguranță pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.

Proiectul include:

  • organizarea a două evenimente de networking și două sesiuni de formare pentru specialiști în domeniul administrației publice și al intervențiilor în caz de urgență;
  • instruirea și schimbul de experiență la Iași pentru 340 de voluntari implicați în acțiuni de intervenție;
  • elaborarea și implementarea unei Strategii Operaționale Comune pentru gestionarea situațiilor de urgență;
  • extinderea și dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Valea Lupului;
  • dotarea Stației Pompierilor și Salvatorilor Voluntari din Cojușna;
  • o campanie amplă de informare a populației din zonele expuse riscurilor naturale sau provocate de om;
  • acțiuni de promovare dedicate vizibilității proiectului.

La finalul celor 24 de luni, proiectul va livra:

  • infrastructură modernizată și echipamente noi pentru serviciile de intervenție din Valea Lupului și Cojușna;
  • peste 340 de voluntari instruiți și implicați activ în intervenții;
  • o strategie comună de cooperare transfrontalieră în caz de urgențe;
  • formarea a 30 de specialiști din administrația publică și structurile de intervenție;
  • implicarea a minimum 370 de persoane în instruiri, schimburi de bune practici și vizite de studiu;
  • o campanie de sensibilizare pentru comunitățile expuse riscurilor;
  • creșterea capacității de reacție și scăderea timpilor de intervenție pentru populația celor două localități și zonele adiacente.
Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pregătește o nouă mobilizare militară în această toamnă și intenționează să suplimenteze efectivele armatei ruse cu aproximativ 30.000 de militari din Coreea de Nord. Potrivit declarațiilor lui Zelenski, bazate pe informații furnizate de serviciile de informații ucrainene, Ministerul rus al Apărării a recrutat

Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Grecia în cadrul unei misiuni internaționale, au intervenit la stingerea unui incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, situată la sud de Salonic. Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16. Echipajul moldovean s-a deplasat imediat

Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că industria ucraineană de apărare dezvoltă drone cu rază foarte lungă de acțiune, care ar urma să poată lovi ținte aflate la o distanță de până la 10.000 de kilometri începând cu anul viitor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat bloggeriței americane Laura Loomer. Potrivit lui Zelenski, Ucraina

UE permite confiscarea și valorificarea petrolului transportat de petrolierele care eludează sancțiunile împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a aprobat, în cadrul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, un nou mecanism care permite statelor membre să confiște și să valorifice petrolul transportat de petrolierele din așa-numita „flotă din umbră”, utilizată pentru ocolirea restricțiilor impuse Moscovei. Potrivit regulamentului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autoritățile statelor membre vor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share