A început campania electorală pentru parlamentare: reguli stricte pentru candidați

Share

Astăzi, 29 august, în Republica Moldova a început oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare programate pe 28 septembrie. În această perioadă, concurenții electorali vor încerca să convingă alegătorii să le acorde votul, însă activitățile lor sunt reglementate strict de Codul electoral.

Legea interzice utilizarea resurselor administrative în campanie. Astfel, candidații nu pot participa la inaugurarea proiectelor finanțate din bugetul public, nu pot folosi bunuri sau echipamente ale instituțiilor statului și nici nu pot beneficia de avantaje oferite de autorități în afara unor contracte legale, valabile pentru toți în condiții egale.

De asemenea, în perioada electorală nu sunt permise concerte, concursuri sau spectacole cu artiști din țară ori de peste hotare, dacă în cadrul acestora se face promovare politică. Interdicția se aplică și afișării de slogane sau distribuției de materiale propagandistice la astfel de evenimente.

Candidații își pot organiza întâlniri directe cu cetățenii, iar autoritățile trebuie să asigure condiții egale pentru desfășurarea acestora. Totodată, Comisia Electorală Centrală (CEC) a reamintit că publicitatea politică este interzisă pe durata campaniei, fiind permisă doar cea electorală realizată de candidații înregistrați oficial.

CEC îndeamnă concurenții să respecte cu strictețe legislația și să ducă o campanie corectă, transparentă și în condiții de egalitate.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share