Ministerul Justiției respinge acuzațiile avocatului lui Plahotniuc privind tergiversarea extrădării

Share

Ministerul Justiției califică drept false declarațiile avocatului lui Vladimir Plahotniuc, care a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar tergiversa extrădarea fostului lider democrat. Instituția susține că procedurile s-au desfășurat conform legislației naționale și Convenției europene de extrădare.

Potrivit Ministerului, scopul autorităților este ca Plahotniuc să fie judecat pentru toate faptele imputate, nu doar pentru o parte dintre ele. În acest sens, Procuratura Generală înaintează cereri de extrădare pentru dosarele aflate la etapa urmăririi penale, iar Ministerul Justiției pentru cele aflate pe rol în instanță sau în executare.

Instituția mai precizează că cererile au fost expediate prompt și că, pe 13 august, Curtea de Apel din Atena a admis prima solicitare transmisă de Procuratura Generală, dispunând extrădarea lui Vladimir Plahotniuc. Decizia urmează să fie validată de Ministerul Justiției al Greciei, care va informa oficial autoritățile de la Chișinău. Ulterior, vor fi examinate și celelalte două cereri transmise de Republica Moldova.

Avocatul lui Plahotniuc susține, însă, că împărțirea dosarelor în mai multe cereri ar îngreuna procedura, generând multiple ședințe și hotărâri de judecată.

În prezent, autoritățile de la Chișinău așteaptă verdictul final al Ministerului Justiției din Grecia pentru a iniția procedurile organizatorice de extrădare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share