Trump, după întâlnirea cu Zelenski: „În una-două săptămâni vom ști dacă putem opri acest măcel” / VIDEO

Share

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat optimist în privința șanselor de a pune capăt războiului din Ucraina, după negocierile purtate la Washington, pe 18 august, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și mai mulți lideri europeni.

„Într-o săptămână sau două vom ști dacă putem încheia această luptă sângeroasă. Am avut întotdeauna relații bune cu președintele Putin și cred că nu va dori să le strice”, a declarat Trump, potrivit presei internaționale.

Liderul american a subliniat că următoarele săptămâni vor fi decisive pentru a înțelege dacă există șansa unor acorduri reale care să ducă la oprirea conflictului. Totodată, el a promis Kievului „garanții ferme de securitate”, cel mai probabil cu implicarea directă a SUA.

Volodimir Zelenski a reiterat în cadrul discuțiilor că Ucraina nu are încredere în promisiunile lui Vladimir Putin, care „de nenumărate ori a încălcat acorduri anterioare”. Kievul insistă ca noile garanții de securitate să fie similare, ca format și eficiență, cu articolul 5 al Tratatului NATO.

Întâlnirea a început într-un mod simbolic, când Zelenski i-a mulțumit primei doamne a SUA, Melania Trump, pentru scrisoarea adresată lui Putin cu privire la repatrierea copiilor ucraineni deportați. Totodată, liderul ucrainean i-a înmânat președintelui american o scrisoare din partea primei doamne a Ucrainei, destinată soției acestuia.

Potrivit surselor, după declarațiile lui Trump au urmat consultări închise cu Zelenski și liderii europeni prezenți la Washington, aceștia reafirmând că sprijinul pentru Ucraina trebuie să fie ferm și previzibil.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Trump susține proiectul de lege privind „sancțiunile infernale” împotriva Rusiei. Tarife de 500% pentru țările care cumpără petrol și gaze rusești

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a exprimat sprijinul pentru proiectul de lege bipartizan privind înăsprirea drastică a sancțiunilor împotriva Rusiei, elaborat de senatorul republican Lindsey Graham. Potrivit CNN, inițiativa îi oferă președintelui SUA autoritatea de a impune tarife vamale de până la 500% asupra importurilor provenite din statele care continuă să achiziționeze petrol, gaze naturale

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share