Ziua: 00000008pm 1080049, PM8

Politică

Fostul șef al organizației teritoriale „Șor” din Ștefan Vodă, condamnat pentru finanțare ilegală a partidului – peste 2,3 milioane lei confiscate de stat

Judecătoria Chișinău a pronunțat astăzi sentința împotriva fostului președinte al organizației teritoriale Ștefan Vodă a Partidului „Șor”, condamnată la 4 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată pe un termen de probă de 3 ani, pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat. Potrivit Procuraturii Anticorupție, instanța a dispus și confiscarea

Politică

Fiscul blochează conturile Victoriei Furtună și ale Russia Today în Moldova

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a dispus blocarea conturilor bancare ale Victoriei Furtună și ale reprezentanței Russia Today în Republica Moldova. Deciziile, semnate de directorul SFS, Olga Golban, au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial. Contul Victoriei Furtună, deschis la „FinComBank”, și contul Russia Today, destinat transferurilor către persoane fizice și deschis la VictoriaBank, au

Social

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi Schimbarea la Față a Domnului

Creștinii ortodocși de stil vechi marchează astăzi una dintre cele mai mari sărbători religioase: „Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos”, cunoscută și sub denumirile populare „Probajiile”, „Preobrajenia” sau „Probojenia”. Potrivit Bibliei, în această zi Mântuitorul Iisus Hristos i-a luat pe ucenicii săi Ioan, Petru și Iacob și a urcat pe Muntele Tabor. Acolo, Domnul

Război în Ucraina

Garanțiile de tip Articolul 5 pentru Ucraina, discutate de NATO: protecție colectivă, dar fără aderare la Alianță

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a clarificat luni că în discuțiile internaționale privind securitatea Ucrainei nu este vizată aderarea țării la Alianța Nord-Atlantică, ci oferirea unor garanții de tip Articolul 5. Articolul 5 al Tratatului NATO consacră principiul apărării colective: un atac asupra oricăruia dintre cei 32 de membri este considerat un atac asupra

Război în Ucraina

Trump, după întâlnirea cu Zelenski: „În una-două săptămâni vom ști dacă putem opri acest măcel” / VIDEO

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat optimist în privința șanselor de a pune capăt războiului din Ucraina, după negocierile purtate la Washington, pe 18 august, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și mai mulți lideri europeni. „Într-o săptămână sau două vom ști dacă putem încheia această luptă sângeroasă. Am avut întotdeauna relații bune cu

Social

ALERTĂ la graniță: Moldovean prins cu un kilogram de trotil într-un autocar la Palanca

Momente de panică la frontiera Republicii Moldova! În această dimineață, în jurul orei 05:00, vameșii și polițiștii de frontieră de la PTF Palanca au descoperit un kilogram de explozibil asupra unui pasager moldovean. Substanța, identificată ca trotil, era transportată la bordul unui autocar de pe ruta Chișinău–Odesa, potrivit surselor Pulsmedia.md. Autoritățile au ridicat imediat lotul

Share