Investiție ucraineană de 20 mil. € la Galați: de ce nu ajunge fabrica în Republica Moldova, aflată la doi pași?

Share

În timp ce Ucraina se confruntă cu bombardamentele Rusiei, o companie cu capital ucrainean își extinde afacerile în România. Grupul SunPro, prin subsidiara SunPro Oils, va investi 20 de milioane de euro într-o fabrică de ulei la Galați, pe un teren de 6 hectare concesionat pentru 49 de ani în Zona Liberă a orașului.

Autorizația de mediu a fost obținută în urmă cu două săptămâni, iar cea de construire a fost emisă ieri, ceea ce deschide calea începerii lucrărilor în scurt timp. Primele echipamente au ajuns deja pe șantier, iar construcția va fi realizată de compania gălățeană Quantum Construct. Potrivit primarului Ionuț Pucheanu, investiția va genera aproximativ 100 de locuri de muncă.

„S-a emis autorizaţia de construire pentru noua fabrică de ulei din Zona Liberă, astfel încât lucrările vor începe în scurt timp. Este o investiție importantă, cu impact economic și social pentru Galați”, a declarat edilul.

În plan internațional, piața uleiului de floarea-soarelui este marcată de decizia Rusiei de a suspenda până la 31 august taxele vamale la exporturile de ulei și șrot, pentru a sprijini producătorii locali. Rusia și Ucraina furnizează împreună peste jumătate din semințele de floarea-soarelui la nivel mondial și aproape trei sferturi din exporturile globale de ulei și șrot.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară

Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share