Fiul Valentinei Matvienko s-a stabilit în Italia și și-a ascuns averea în San Marino, relevă o anchetă jurnalistică

Share

Fiul președintei Consiliului Federației din Rusia, Serghei Matvienko, trăiește de ani buni într-o vilă luxoasă în orașul italian Pesaro, pe malul Mării Adriatice, potrivit unei investigații publicate de presa italiană Linkiesta. Proprietatea a fost achiziționată încă din 2009, pe vremea când Valentina Matvienko era guvernator al Sankt-Petersburgului.

Ancheta arată că vila a fost trecută în proprietatea unui fond italian numit Dominanta, care nu desfășoară activitate reală, fiind folosit exclusiv ca paravan juridic pentru gestionarea și deținerea imobilului. Astfel, familia Matvienko evită orice ingerință din partea autorităților italiene.

Mai mult, în jurul vilei din Pesaro s-ar fi format un adevărat sistem juridico-consular care susține o rețea economică „formal legală”, menită să protejeze capitalul oligarhic. Serghei Matvienko, care are și un cod fiscal italian de TVA, utilizat însă doar simbolic, ar fi transferat active importante ale familiei în micuța republică San Marino — stat cunoscut pentru lipsa de transparență bancară și pentru legislația financiară învechită.

Transferul averii ar fi avut loc înainte de introducerea sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Valentinei Matvienko în 2022 (Statele Unite o sancționaseră încă din 2014). Documente bancare confirmă mutarea fondurilor, a polițelor de asigurare și a conturilor curente în instituții financiare din San Marino, transformat astfel în „noua cutie de valori europeană a familiei Matvienko”, scriu jurnaliștii.

Potrivit unei investigații anterioare realizate de apropiați ai lui Alexei Navalnîi, vila din Pesaro este un conac cu trei etaje, o suprafață de 774 metri pătrați și un teren de 26 de hectare cu ieșire directă la mare pe o lungime de 650 de metri. Valoarea imobilului este estimată la circa 10 milioane de euro.

După apariția articolului, senatorul italian Ivan Scalfarotto a cerut oficial explicații de la Ministerul de Interne și Ministerul de Externe, solicitând lămuriri despre modul în care „una dintre cele mai înalte oficiale ale Federației Ruse beneficiază practic de o zonă liberă pe teritoriul Italiei”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share