Concertul dirijorului rus Valeri Gergiev a fost anulat în Italia, pe fondul protestelor legate de apropierea sa de Kremlin, în timp ce premiera operei „Semion Kotko” la Teatrul Bolșoi a declanșat un nou val de critici pentru utilizarea mesajelor politice radicale pe scena simbol a culturii ruse.
Valeri Gergiev, dirijorul considerat cândva unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii clasice contemporane, este astăzi văzut de tot mai mulți ca un purtător de mesaj politic în slujba Kremlinului. Planul său de a reveni pe scenele europene a fost brusc stopat în Italia, unde autoritățile au anulat concertele sale după protestele publice. Acestea au fost organizate de echipa lui Aleksei Navalnîi în mai multe orașe, inclusiv la Milano și Roma.
Contextul nu putea fi mai tensionat: la Moscova, Gergiev tocmai dirijase premiera operei „Semion Kotko”, de Serghei Prokofiev, montată de nimeni altul decât Serghei Novikov, șeful proiectelor sociale din cadrul administrației prezidențiale ruse și considerat arhitectul noii campanii culturale de propagandă.
Spectacolul, în loc să fie un omagiu adus artei, s-a transformat într-un act de agitație politică, cu bannere și proiecții ce conțineau fraze luate direct din retorica oficială a Kremlinului: „junta ucraineană”, „referendumul din Lugansk”, „armata rusă venită în ajutorul Donbasului”. Criticii spun că nu a mai fost vorba de artă, ci de un transfer brutal al propagandei din mass-media pe scena Teatrului Bolșoi.
Opera nu a fost prezentată într-o cheie metaforică sau artistică, ci cu o duritate lingvistică rar întâlnită chiar și în epoca sovietică. Criticul de operă Natașa Kiseleva compară montarea cu „un viol colectiv și public al unei instituții culturale”, afirmând că Bolșoiul nu a coborât niciodată atât de jos, nici măcar în perioada URSS.
Valeri Gergiev, considerat un apropiat personal al președintelui Putin, încearcă de ani de zile să-și păstreze aparența unui artist „apolitic”, însă aparițiile sale la Mariupol sau Palmyra, în momente simbolice de sprijin pentru regimul de la Moscova, i-au atras critici dure în Occident. Ministrul italian al culturii a calificat revenirea sa în Europa drept „inacceptabilă”.
În paralel, Europa pare să facă distincția între artiștii ruși loiali regimului și cei care s-au distanțat public. În timp ce Gergiev și soprana Anna Netrebko întâmpină rezistență, regizori precum Kirill Serebrennikov sunt apreciați și montați în cele mai importante teatre europene.
Pentru critici, cazul Gergiev demonstrează imposibilitatea separării între geniu și ideologie: „Cultura este și artă, dar și responsabilitate. Iar Gergiev nu poate fi tratat ca simplu artist, ci ca reprezentant al unei puteri care poartă un război brutal în Ucraina.”
Europa, concluzionează Kiseleva, nu mai vede Rusia prin prisma lui Dostoievski și Ceaikovski, ci prin imaginea autoutilitarelor pentru arestări și a scuturilor OMON. În acest context, Gergiev nu este doar un dirijor, ci o extensie sonoră a propagandei ruse. Iar cortina, cel puțin în Europa, pare să fi căzut definitiv pentru el.
