Campanie de dezinformare agresivă împotriva Jandarmeriei Române după protestul „suveraniștilor” din Piața Victoriei

Share

În urma protestului organizat de „suveraniști” duminică, 21 iulie, în Piața Victoriei, Jandarmeria Română a devenit ținta unei ample campanii de dezinformare desfășurate pe rețelele de socializare. Narative false și imagini scoase din context au fost promovate pentru a discredita instituția și a incita la ură față de jandarmi.

Campania online, intensificată pe TikTok, Facebook și X, susține că Jandarmeria ar fi o „armă politică” folosită de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, pentru a pedepsi cetățenii care „se opun sistemului”. Într-una dintre cele mai virale postări, un jandarm este acuzat că ar fi călcat intenționat pe drapelul României, iar o alta susține, fără dovezi, că un jandarm ar fi fost împiedicat să participe la protest și ar fi izbucnit în lacrimi.

De asemenea, jandarmii au fost etichetați drept „vânduți globaliștilor” și „dușmani ai poporului”, în timp ce comentariile la adresa lor au inclus amenințări violente precum „trebuie opriți și distruși fără milă”.

Potrivit unor surse oficiale citate de aktual24.ro, amploarea fenomenului este îngrijorătoare:

– o postare de pe TikTok a acumulat 1,5 milioane de vizualizări, 91.000 de aprecieri și peste 13.000 de distribuiri în doar 24 de ore;

– pe Facebook și X, unele postări au depășit 44.000 de vizualizări în același interval de timp.

Într-un comunicat oficial, Jandarmeria Română a dezmințit toate informațiile false distribuite în mediul online, explicând că imaginea cu presupusul gest de profanare a drapelului este o manipulare: „Este vorba despre un cadru extras intenționat dintr-un videoclip, menit să inducă ideea că un jandarm calcă drapelul. În realitate, jandarmul a ridicat drapelul căzut în urma unei busculade produse de unii protestatari”.

Instituția face apel la presă și cetățeni să manifeste discernământ și să nu contribuie la răspândirea manipulărilor, subliniind că „aceste postări sunt tentative periculoase de manipulare a opiniei publice”.

Autoritățile analizează în prezent posibilele surse de propagare coordonată a acestor mesaje.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share