Procurorii cer nouă ani de închisoare pentru bașcanul Evghenia Guțul, în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”

Share

Procurorii au cerut luni condamnarea la nouă ani de închisoare a bașcanului autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, declarat între timp neconstituțional. Potrivit acuzatorilor de stat, pedeapsa ar urma să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.

În aceeași cauză, procurorii au solicitat și o pedeapsă de opt ani de detenție pentru Svetlana Popan, fostă secretară a formațiunii politice, în prezent scoasă în afara legii. Ambele sunt acuzate că ar fi acceptat finanțarea partidului din partea unui grup criminal organizat.

Pledoariile finale ale procurorilor Ghenadi Epure și Cristina Gladcov au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței desfășurate la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit acestora, probele administrate în dosar ar confirma implicarea inculpatelor în activități ilegale de finanțare, ce ar fi avut loc în perioada în care Partidul „Șor” desfășura acțiuni considerate neconstituționale.

Dosarul este unul de rezonanță în contextul eforturilor autorităților de a combate corupția și finanțarea ilegală a partidelor politice. Decizia instanței urmează a fi pronunțată într-o ședință viitoare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share