Olesea Stamate lansează acuzații dure la adresa PAS: „S-a transformat într-un partid ordinar”

Share

Deputata independentă Olesea Stamate critică dur Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiune din care a făcut parte până recent, acuzând-o că a abandonat principiile fondatoare și a adoptat practici similare cu cele ale guvernărilor anterioare.

„Încet, încet s-a transformat într-un partid ordinar, ca oricare altul”, a scris Stamate pe pagina sa de Facebook, acuzând PAS că a renunțat la valorile clamate anterior, precum responsabilitatea, grija față de cetățeni și combaterea populismului electoral.

Potrivit deputatei, formațiunea de guvernământ „a ajuns să îmbrățișeze” tocmai acele practici pe care le-a denunțat în trecut. „Ce mai contează că ai scandat «NU utilizării banilor publici ca pomană electorală», dacă acum o faci chiar tu?”, întreabă retoric Stamate.

Aceasta acuză PAS că a sacrificat programarea pe termen lung în favoarea unor „obiective imediate”, care aduc, cel mult, mici victorii electorale, dar nu și dezvoltare reală. „Cifrele vorbesc de la sine. Păcat. Asta e. Atât s-a putut”, a concluzionat fosta membră PAS.

Declarațiile vin în contextul tensiunilor recente dintre Olesea Stamate și conducerea partidului, după ce aceasta a fost exclusă din formațiune și a contestat decizia în instanță.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share